Tinerete fara batranete

11 iulie 2008

Tinerete fara batranete si petrecere fara scandal nu exista.
 
Sambata am fost invitat la Stefan la un chef. Sarbatoream ziua de 4 iulie (stie careva a cui e ziua atunci, ca eu n-am habar?!) cu intarziere, respectiv in 5. Da’ asta e, trebuia serbata pentru ca prietena lu’ Stefan e americana si la fel si-o parte dintre prietenii lui (pe de alta parte, niste oameni foarte de treaba).

Petrecerea urma sa inceapa undeva in jur de ora 2 dupa-masa. Am plecat de la servici la 8 dimineata, am mers acasa, am mancat ceva in graba, m-am dushat si-am bagat un somn scurt. Pe la 4 am reusit sa ma deplasez, cu chiu cu vai spre chef. Nu dormisem nici prea mult si nici prea bine, da’ aveam chef de chef. Dupa spusele lu’ Stefan, petrecerea asta e de obicei strashnica rau: se inchide o strada intreaga si se face chef la comun cu vecinii, ca in orice comunitate de periferie care se respecta.

Ajuns acasa la Stefan, n-am vazut nici lume in strada, nu era nici strada inchisa, nu se auzea nici muzica. Hopa, ce-i asta, parastas? Am intrat in curte si am salut cele cateva persoane care se adunasera deja. Sa fi fost vreo 10 oameni, cu tot cu 3-4 puradele mici care faceau galagie si in acelasi timp, atmosfera pe acolo, spre disperarea parintilor si deliciul celor care apreciaza copiii (aici ma includ si pe mine). Il vad pe Stefan ca se deplaseaza impiedicat spre mine si ma intreaba ce mai fac? Era deja aproape beat. Imi spune ca lumea o sa se adune pe la 7 sau 8, majoritatea celor chemati amanand invitatia . Mi-a parut rau ca n-am mai apucat sa dorm putin, da’ mi-a trecut repede cand am vazut ca Stefan a avut inspiratia sa inchirieze o jacuzzi, pe care o montase in curte.

Am mancat niste gratare (pentru ca si canadienii au prins moda de-a "gratari" tot, ca si americanii), am baut cateva beri, am povestit cu lumea si apoi m-am scuzat. Am fost si m-am schimbat in ceva lejer si sexi si m-am lansat in jacuzzi. Am fost singur cam toata noaptea acolo, se pare ca celorlalti le era frica sa "inoate cu anaconda ". Nush exact ce-au vrut sa spuna, da’ m-am bucurat ca nu am stat inghesuit. Jacuzzi-ul in sine nu era mic, da’ nah, eu nu sunt un personaj tocmai micutz.

Pe la 7 a inceput sa se adune lumea, cred ca in cele din urma au fost vreo 40-50 de persoane. O adevarata petrecere, fiecare se distra in felu’ lui, in grupu’ lui, in coltzu’ lui si se integra in grupu’ mare cum putea mai bine. Eu pusesem ochii pe singura tipa simpatica (si ne-mamica) de la chef, si-am inceput sa-mi stropesc ochii cu miere, ca s-o pot privi dulce. Treaba functiona, insa ushor ushor deveneam din ce in ce mai intoxicat. Si cand devin intoxicat, darul vorbirii e primu’ care ma lasa, spre disperarea mea si-a gagicii care asteapta sa-i zic ceva inteligent. Aveam sortii impotriva, mai ales ca tipa avea prieten si daca nu ma insel, era printre cei invitati. Informatia asta nici acum n-am confirmat-o.

O chestie care m-a amuzat strashnic de tare s-a intamplat ceva mai devreme, tot cu tipa asta. Iesisem din jacuzzi si ma duceam pana in casa, sa-mi iau un prosop. Imi era cam frig pentru ca soarele apusese deja. Si cum urcam scarile terasei, o surprind pe gagica asta uitandu-se insistent la jucariile mele barbatesti (ma rog, acolo unde ar trebui sa fie, ca nu eram in jucariile goale). Am inceput sa zambesc, gandindu-ma ca probabil incearca sa-si dea seama daca am ceva acolo, sau nu. Vede ca zambesc si ca ma uit la ea si-si intoarce rusinata privirea. Eu am ramas pironit in loc si-am continuat s-o privesc, sa vad daca se uita din nou. Ca ceasu’, peste 2 secunde a tras iar cu coada ochiului spre "mine", a observat ca ma uit in continuare la ea, a rosit ca o virgina si si-a intors privirea. Am inceput sa rad (in sinea mea) si mi-am vazut de treaba.

Noaptea a continuat: am mancat, am baut, am facut mistouri, am glumit, ne-am batut cu apa…ce mai, o petrecere foarte simpatica. Eu eram cel mai relaxat, pentru ca ma balacaream, de cele mai multe ori singur in jacuzzi, bucurandu-ma de un lux de care numa’ bogatasii au parte. Da’ ma tot manca putzulica sa intru in vorba cu don’soara care ma admirase mai devreme, ca asha-s eu: daca-mi dai un pic de atentie, tre’ sa vad ce mi se mai poate cuveni. Stiu ca la un moment dat am fost impreuna in piscina, da’ nu tin minte cat timp sau daca am povestit ceva. Eram cam ametzit, asha ca de la un anumit punct am inceput sa beau apa. Urasc sa fac sex si sa nu tin minte. Numa’ ca pana m-am trezit din betie, tipa disparuse. M-am uitat stanga-dreapta, dreapta-stanga, de sus in jos si invers…nicaieri. Si nu erau nici cei 2 tipi cu care venise. "Eh, asta e" imi zic, "a plecat!", si mi-am continuat linistit recuperarea si relaxarea.

Ceva mai tarziu s-a umplut jacuzzi-ul de lume si imi amintesc ca povesteam cu Stefan si cu prietena-sa, cand deodata aud niste voci cam rastite in spatele meu. Unul dintre vecinii lu’ Stefan, un tip de aproape 1.90 si bine facut se certa cu singuru’ reprezentant al rasei afro-americane de la petrecere, un tip care pana atunci fusese mai mult decat de gashca (pe vecinu’ superman il stiam mai demult si stiam ca e ok). Vecinu’ l-a impins pe asta mic si niegru’, de era sa treaca printr-o poarta, moment in care Stefan s-a ridicat…si-a picat (pen’ ca era prea beat) si eu am sarit din jacuzzi si l-am oprit pe asta mai malac. Pe negru il oprise un prieten cu care venise la petrecere. Sare prietena-sa tipului pe care l-am oprit, mai sa ma bata, ca sa nu-i spun ei sa taca din gura, ca nu e vinovata. Eu ma uitam ca la circ, pentru ca nu-i spusesem nimic ei si tipului nu apucasem decat sa-i zic sa se calmeze, ca nu-i nici timpu’ nici locu’ pentru un scandal. Am ridicat o spranceana, i-am zis sa nu se ia de mine degeaba, ca n-am nimic cu nimeni si cam asta a fost tot. Negru a ramas, cei 2 (el si ea) au plecat acasa.

Ei bine, multumita scandalului, am aflat unde-i tipa despre care va vorbeam mai devreme: se imbatase destul de bine; a luat un taxi da’ n-a ajuns decat la 50 de metri de casa lui Stefan, pentru c-a avut un "accident" in masina si ala a dat-o jos. Pe urma a avut un atac de panica si pe cand eu aflam toate astea, in fatza casei erau o ambulanta si un echipaj de politie. Medicii de pe ambulanta acordau primu’ ajutor si politia incerca sa-l calmeze pe Stefan, care acum aflase despre ce-i vorba si se infiintase acolo "sa discute cu domnii ofiteri". De mentionat ca Stefan are o ciuda intrinseca pentru politisti, mai ales atunci cand e beat, asha ca s-a dus la politisti cu atitudinea de "buricu’ pamantului", sa vada cine-s ei de-si permit sa-i deranjeze chefu’ si de ce e o tipa intinsa pe gazonu’ lui. Prietena-sa urla la el sa intre in casa, unu’ din politisti il ruga sa se calmeze si sa mearga inapoi in curte, iar celalalt era mai in spate, cu mana pe pistol, gata sa-l foloseasca in caz de nevoie.

S-a speculat inclusiv ca cineva ar fi drogat-o pe tipa. Asha ca politistii ne-au promis ca daca vor gasi urme de droguri in sangele ei, vor reveni pentru…intrebari(dar n-au facut-o). A plecat ambulanta, a luat si politia dupa ea, si chefu’ s-a cam spart.
 
Cam asha s-a desfasurat prima mea petrecere "privata" in Canada. Dragutz, nu?

PS: Pentru Stefan cheful a fost mai costisitor decat a crezut initial (el a cumparat toata bautura si mancarea, plus ca a oferit si locatia): poarta in care cei 2 s-au impins e a vecinului de langa si-a fost aproape rupta in impact. Costul estimativ al reparatiilor: +1000 de dolari. Dimineata cand ne-am trezit, am realizat ca-i lipseste telefonul. Initial am crezut ca poate l-a ratacit prin casa. Gresit. Cineva l-a furat. Nokia N95 8G, pret estimativ: 500 de dolari. Decizia de a nu mai face niciodata chef acasa: NEPRETUITA!


Fuga de politie

11 iulie 2008
 
 
Fuga de politie e o activitate pe care o practica cei care au ceva de ascuns, penal sau mai putin penal, cu relative conotatii de "chestie rea". Ei bine, de cand am luat carnetu’ de conducere sunt inscris la maratonul "De politzai scapa cine poate!".
 

Mentionez inainte de toate ca politzaii de aici nu-s ca multi de pe la noi din Romania. Observati va rog cat sunt de pashnic si dragutz: am spus "ca multi de pe la noi", nu "ca toti de pe la noi". O alta mentiune ar fi ca atunci cand spun "la noi", ma refer in continuare la Romanika, mandra tzara mea. Inca nu m-am spalat pe maini de voi(adica de noi). Deci nu, politzaii de aici nu-s ca multi de la noi. Din experienta mea, politzistii canadieni sunt politicosi, amabili (daca-s redundant, nu-mi pasa) si dragutzi (idem).

Daca ar fi sa castig maratonul, ma aleg cu un permis de conducere categoria "De Toate" sau "Drepturi inclusiv de baut" (adica "Full Licensed Driver – G License").

Daca pierd maratonul, castig 30 de zile de mers cu autobuzul, cu posibilitatea de prelungire, daca insist sa conduc pe baza actualului permis. Ce-i in neregula cu permisu’ meu actual? Pai aici vroiam sa ajung, da’ voi m-ati prins (sau v-ati prins), ca sunteti mai inteligenti ca mine:

In Canada sunt 3 nivele pentru obtinerea permisului de conducere:

- G1 (cel pe care il am eu acum): pe care il obtii in urma examenului scris. Pe baza lui ai voie sa conduci minim 12 luni. Spun minim 12, pentru ca nu ai voie sa dai examenul de admitere al perioadei G1 mai devreme de 12 luni. In calitate de posesor al permisului G1, esti supus la anumite restrictii(anume 5 la numar, din care voi enumera doar una, anume cea care ma poate face sa raman fara permis): nu ai voie sa conduci decat insotit de o persoana care are deja permis "De toate", cel mai sus mentionat.

- G2 : care se obtine dupa ce sustii examenul de absolvire al perioadei G1, examenul fiind unul practic. Dupa examen, tre’ sa stai alte 12 luni ca si G2, perioada in care se suspenda regula mai sus incriminata, care ma incrimineaza si pe mine.

- G (sau categoria "De Toate"; "Bea cat poti si urmareste linia alba"; "Yo G, poti sa-ti atingi nasu’? Da’ cocoru’ stii sa-l faci?") : e categoria care se obtine dupa absolvirea examenului de terminare a perioadei de G2. E tot un examen practic, care include in plus fatza de G1 si o parte de condus pe autostrada. Totodata, bag seama ca la examenul de G1, examinatorii sunt ceva mai blanzi. Fac misto de categoria G pentru ca, daca detii categoria asta de permis, ai voie sa si conduci baut, pana la o concentratie limita de 0.8 la mie.

 

Ei bine, eu, subsemnatul si frumosul, dar mai ales dotatul, detin acum G1. Pentru ca dupa spusele permisului din Romania am experienta (desi mai bine ar fi spus "vechime") de 7 ani, mi se va permite sa dau direct examenul de promovare al perioadei de G2, in urma caruia ar urma sa devin G (este ca suna hip-hop-os?). Insa, datorita lipsei unui paragraf in lege, care sa ma scuteasca de belele, in momentu’ de fatza sunt supus tuturor regulilor unui posesor G1. Adica n-am ce cauta in masina de unu’ singur. E tampita legea asta, pentru ca am deja 7 ani de experienta. Ba mai mult am, legal, 60 de zile de experienta de condus in Canada, conform aceleeasi legislatii rutiere care-mi permite sa-mi folosesc permisu’ din Romania pentru o scurta perioada.

Asha ca eu, ca orice roman care se respecta, ma revolt fatza de legea asta (sau omisiunea ei, pentru ca legea in sine e buna) cum stiu eu mai bine: o incalc. Daca sunt prins, mi se va suspenda permisul pentru 30 de zile. Adica, ma rog, voi pati cel putin asta. Sa va explic de ce? Hai ca va spun, ca-i prea amuzant:

 
- Eu am masina de la Stefan (un prieten, pentru cei care nu stiu despre ce-i vorba)
- Asigurarea e pe numele lui Stefan

- Asigurarea nu e valabila daca masina e condusa de cineva fara permis, sau fara permis valabil (adica eu)
- Masina nu e lu’ Stefan, e pe numele lu’ sor-sa, care e in (din) Toronto.

 
Radeam cu Stefan ca daca ma trage politia pe dreapta, fie ca am incalcat vreo lege sau nu, sigur se lasa cu tusheu rectal si cel putin o noapte la racoare, pana se solutioneaza confuzia. Mai ales ca eu nu prea am fatza de baiat cuminte. Da’ sper ca daca ajung rau, va deplasati pana aici sa fitzi martori. Daca vreti sa ma vorbiti de rau, va rog sa nu veniti.

 
Si cum Murphy nu se dezice, fi-i-ar legile ale dracu’, de cand sunt ilegal, ma tot impiedic de politie peste tot pe unde merg:

- saptamana trecuta a fost politia la usa mea, sa ma intrebe daca n-am vazut sau auzit ceva suspect. Aparent cazuse(sau se aruncase, sau pur si simplu zacea) cineva in iarba, in preajma balconului meu. I-am trimis la vecinu’ meu fumator de iarba, ca m-am gandit ca el ar putea sa stie mai multe despre asta. (nu l-am dat in gat la politie, nu va faceti griji. Nu-s asha meschin.) 

- la chefu’ de sambata, am facut iar cunostinta cu politia. Sper sa va povestesc imediat si despre asta, intr-o postare urmatoare.

- in seara asta, cand ma intorceam de la alergat, l-a oprit politia pe unu’ cu masina. Din cate mi-am dat eu seama, nu prea aveau motiv. L-au oprit la nimereala. Inca mai astept sa mi se relaxeze sfincteru’ al important…

Cine-a zis ca viata in Canada e plictisitoare?

PS: N-am scris nimic pana acum. Am fost la un training (nu treining) si am incercat sa-mi fac timp sa va povestesc despre sambata. Si mai devreme era sa nu va scriu, pentru ca nu-mi ieseau nicicum vorbele in taste. Da’ acum ca m-a lovit goloreea (pentru cei care stiu romana, se zice logoree), am sa va povestesc si despre sambata…


Atentie soferi

4 iulie 2008
   
 
       
 
 

De 2 zile ma chinui sa scriu o postare. De fapt, 2 zile si vreo 20 de minute, de cand am inceput s-o scriu pe cea de azi. Am aberat 20 de minute, si-am aberat atat de bine, incat am sters tot si-am luat-o de la capat. Sper ca randurile astea apuca sa fie si postate. Ati incercat vreodata sa fiti amuzanti si sa nu va iasa? E si mai frustrant cand te consideri un personaj destul de glumetz in majoritatea timpului si dintr-o data, nu mai poti. Patzesc la fel de fiecare data cand dau vreun rateu in asternut (cu o femeie adica, nu ma refer la polutzii).

Din moment ce nu-s in stare sa transform povestea care urmeaza intr-o aberatie amuzanta (sau nu), o s-o spun pe sleau, plictisitor, plat, neinteresant…mai dati-mi niste sinonime, ca mi s-au terminat.

Saptamana trecuta am fost la Serviciul Rutier (MTO – ministry of transportation ontario) sa intreb care-i statutu’ permisului meu romanesc de conducere. Mi-au spus ca nu stiu si ca va trebui sa ma duc la Ambasada Romaniei din Canada, unde sa cer ceva. Aveam sa aflu ca acel ceva e de fapt o adeverinta autorizata notarial in care scrie de cand am permis in Romania si daca am calcat pe cineva cu masina sau nu.

Ambasada Romaniei e o cladire care arata ca un bloc de locuinte, fara zona de securitate, fara nimic. Are o poarta cu interfon, care inconjoara o curte mica si anosta. Am sunat la interfon si-am asteptat pret de cateva minute sa vina cineva sa-mi deschida. La vreo 10 metri de poarta era un anume cineva, probabil portarul, fumandu-si tigara. Da’ era intors cu spatele si era sub demnitatea mea sa strig sa-mi deschida. Argumentu’ meu a fost: "Ce plm, doar n-au interfon degeaba! Ma apuc sa strig ca la tzara?!". La un moment dat se intoarce omu’ cu tigara, ma vede si vine intr-un suflet (grabit), sa-mi deschida. In acelasi timp iese din cladire zugravul, care probabil se intreba de ce dracu’ nu vine astalalt sa-mi deschida. Da’ na, stiti si voi cum sunt fumatorii. Se opresc sa fumeze in cele mai nepotrivite momente.

Asha ca desi a trebuit sa astept cateva minute sa fiu bagat in seama, am fost extrem de multumit ca se inghesuie nu unu’, ci doi conationali sa-mi deschida poarta. Mai aveau un pic si se si bateau, sa castige onoarea de-a ma pofti inauntru si-a fi prima persoana care imi spune "Buna ziua, bine ati venit in ambasada noastra!". Cred ca mi-au citit blogu’ si stiau ca voi scrie despre ei…

Onoarea mea a fost si mai mare cand am aflat ca zugravu’ era de fapt domnu’ consul X. Nu glumesc! Chiar si pentru o ambasada a unei tzari ca a noastre mi s-a parut ciudat ca avem, pe post de consul, un om cu atat de putina prestanta. Era un om mic si grasutz, cu o frizura neingrijita si palme de om din campul muncii de jos, nicidecum birocrat. Era imbracat cu o pereche de pantaloni la dunga si o camasa albastra, ambele ieftine, insa curate. Semana mai degraba a maistru, sau nuntash la o nunta undeva la tzara, florar, portar, presedinte de liga de fotbal din Piatra Neamtz (semana putin cu domnu’ Fane, primarul orasului Piatra Neamtz) orice, mai putin consul. Daca ma gandesc mai bine, portarul era mai bine imbracat decat consulul. Macar avea cravata si pantofi mai eleganti.

Sunt poftit inauntru, mi se rezolva problema, contra sumei de 35 de dolari pentru o foaie de hartie (scumpa hartia in Canada, cre’ ca era importata din Romania) si plec. Cand sa ies pe poarta, am realizat ca am asteptat cateva minute ca fraieru’ cand am vrut sa intru. E drept ca poarta nu se deschidea din afara, da’ daca bagai mana printre gratiile portii, o puteai deschide foarte ushor apasand clantza din interior. Un sistem de securitate infailibil, completat de camere de supraveghere inexistente si bat-di-garzi lipsa. Ca sa fie rusinea si mai mare si gheara bagata-n gat si mai ascutita, la cateva sute de metri se afla Ambasada Turciei, care arata ca un palat, cu bodyguarzi, post de control, zona de securitate si asha mai departe. Poate de asta Turcia a mers mai departe la Europene.

Mi-am lasat ambasada in urma si-am mers din nou la Serviciul Rutier. Aici deja se formase o coada plictisitor de mare. Mi-am luat un numar de la Biroul de Informatii, m-am asezat pe un scaun si-am inceput sa ma zgaiesc dupa gagici, asteptand sa-mi vina randu’. Cea mai super-sexi gagica din incapere era una dintre angajate, o indianca de origine canadiana (ii lipsea soneria din frunte), inalta, svelta, evident bruneta si simpatica, dar ushor acneica (semn ca nu avea parte de suficient sex). Coplesit de un spirit de bunatate si sacrificiu iesit din comun, am inceput sa-mi "imaginez tot felu’ de fantezii", care de care mai erotice cu juna indianca, in speranta ca asta ii va ameliora acneea.(In fantezia mea, eram viril.) Si pentru ca aveam neuroni ramasi fara activitate, i-am folosit sa ma rog la Sefu’ al Mare sa fiu servit taman de don’soara.
 
Nu cre’ ca am folosit destui neuroni pentru rugaciuni, sau o fi fost si Sefu’ al Mare in pauza, ca am nimerit la cea mai batrana si mai hada dintre toate ghisheistele (nu ghisheitze) care lucrau acolo. De altfel o femeie foarte de treaba, insa o femeie fatza de care nu-mi permiteam fantezii. In fine, semnez formulare, platesc facturi, ma incrunt pentru poza, toate astea cu un ochi la juna(din cauza strabismului), care era la 2 metri de mine, pierzand vremea la ghiseul alaturat, fiind in lipsa de…clienti. Nu mai bine ma servea pe mine? Of…crunta viata asta uneori.

Dupa ce-am terminat toate procedurile, mi se spune sa ma prezint la un anume ghiseu 16, unde urma sa primesc formularu’ de examen. Poftim? Cum adica examen? Am fost luat de val si pana sa protestez, eram asezat la o masa, bifand casute dupa cunostintele si mai ales norocul din ziua respectiva. La fel ca si la alegerea ghiseului, norocu’ n-a tinut cu mine. Formularul cu semnele de circulatie a fost simplu si bine completat, ca deh, semnele arata la fel cam peste tot. Insa legislatia a fost o problema, multe dintre intrebari fiind legate de regulile locale, reguli care difera si de la o regiune canadiana la alta, daramite de la o tzara la alta.

M-am bucurat nespus cand am platit taxa de retestare. Nu pentru ca am platit retestarea la ghiseu’ unde lucra juna, ci pentru ca am aflat ca nu eram obligat sa dau examenu’ atunci. Puteam veni in orice zi. Concluzia: "10 dolari taxa de retestare, 2 dolari pila pentru ascutit unghiile, realizarea ca esti mai prost decat prevede legea: Nepretuita! Pentru orice altceva, exista Mastercard ."

Ieri dimineata am finalizat (daca imi permiteti sa folosesc un limbaj atat de licentios), pentru ca am dat examenu’ teoretic si l-am trecut. Acum sunt conducator auto cu drepturi aproape depline, urmand sa mai sustin un examen practic si inutil, pe care sunt destul de sigur c-o sa-l trec.

Amin.


Happy Canada Day, eh?!

2 iulie 2008
 
Ieri, sau azi, sau…luna trecuta (in functie de sistemu’ de referinta pe care il folositi si de cata iarba ati fumat) a fost (este) ziua Canadei. De fapt, sarbatoarea a trecut dupa toate fusurile orare, fie ele cat de imbibate in alcool, iarba si sex iresponsabil, da’ nu ma puteam abtine de la a spune ceva interesant. Nu-mi sariti in cap, ca inca mai incerc.
 
Deci, ziua Canadei. Acum ar trebui sa va povestesc de unde i se trage Canadei ziua asta, ce motiv au burtosii astia cu artzaru’ in chept sa o laude. Da’ sincer sa va spun, mi se falfaie frunza de artzar de sarbatoarea lor. Mi se falfaie intr-un mod respectuos, ca sunt bine crescut, ce plm?!
 
Conform proverbului (pe care pana acum nu l-ati auzit, da’ va dau voie sa-l publicati): "Ce tare ma doare durerea mea, da’ mai tare mi se rupe de durerea ta!"; o sa va povestesc foarte succint ce-a insemnat pentru mine ziua de 1 Iulie, adica: "Happy Canada Day, eh?!".
 
Pentru ca sunt petrecaretz de meserie, am inceput sa chefuiesc foarte devreme. Eu sunt genu’ de om care fie suna la 12.01, sa fie primu’ care ureaza "La multi ani!", fie uita cu desavarsire ca e ziua unei persoane importante din viata lui. Daca nu ma credeti, intrebati-o pe mama. Sau mai bine nu, ca-si aduce aminte si iar mi se face morala.
 
Si in concluzie, la 12.01 chefuiam cu abnegatie. Cum poti chefui ziua unei tzari in care esti vizitator, luni spre marti, la 1 minut dupa ora 12? Pai, nu stiu altii cum sunt (descendentii lu’ Creanga inca imi mai platesc drepturi de autor pentru fraza asta) da’ eu eram intins pe spate, in pat, cu laptopu’ trantit peste mine, uitandu-ma la serialu’ meu preferat si incercand sa adorm. Pentru ca sunt multitasking, incercam totodata sa ignor galagia vecinilor si mirosul repungnant(mi-am rupt limba in cuvantu’ asta) de marihuana care-mi inunda camera.
 
Fie vorba intre noi, e greu sa ignori conversatia vecinilor, oricat ai incerca sa fii de discret si/sau dezinteresat. Mai ales atunci cand nu sunt toti in acelasi balcon, ci in balcoane diferite si folosesc metoda patentata de ciobanii de la noi din Romanika: "Ioaaaaaaniiiiiiiiiiii! Uaaaaaaaaiiiiiiii Ioaaaaaaaniiiiiii uaaaaaaaiiiiiiii!Ma auzi? E coapta bine iarba pe dealu’ alaaaaaaaa?" si Ion raspunde scurt si infundat: "Ihi!".
 
Cam asha erau si vecinii mei. Cei care fumau iarba si despre care presupun, dupa efectul de sera de care am suferit, ca erau fie deasupra sau in lateral fatza de balconul meu, sedeau linistiti si povesteau despre viata de rocker plecat prin turnee in tzara. Si se trezesc altii, probabil nefumatori, sa bage vedetele in seama, sa-i intrebe despre tumultoasa si mult ravnita viata de vedeta roackera. Astia "ai mei", blanzi! Nu prea aveau chef de povestile si atentia celorlalti, da’ raspundeau politicos si fara patos unor intrebari care pareau sa vina din partea unor pustani de liceu care inca ravneau probabil dupa parul pubian (propriul par pubian).
 
Am adormit in cele din urma, pentru ca nu au fost atat de galagiosi pe cat ii descriu eu. De fapt au povestit chiar domol. Mirosul ala putrefact de iarba m-a omorat mai tare. Si daca nu ma insel, din cauza fumatului pasiv am reusit sa visez tot felu’ de ciudatenii , pe care neasistat nu cred ca ash fi reusit sa le starnesc. Asha ca dimineata cand m-am trezit, transpirat, speriat si mai obosit decat ma culcasem, le-am urat un sincer "Sta-v-ar in gat!" si m-am dus sa-mi pregatesc un mic dejun cancerigen .
 
Pe urma nu s-a mai intamplat nimic interesant: am privit parada de 1 Aprilie (sau Iulie, daca tineti neaparat) la televizor, am dat niste telefoane in legatura cu niste facturi, pentru ca ziua mea tot incepuse aiurea, si apoi am plecat la cumparaturi. Asta pentru ca aveam o sticla cu apa care se plictisea de moarte stand singura in frigider. Eu am fost singuru’ fraier, despre care stiu, care nu a realizat ca de ziua nationala a Canadei magazinele nu sunt deschise.
 
Puteam sa va povestesc si despre o gramada de chestii total neinteresante, da’ sunt  prea flegmatic si nepasator. Cred ca-i de la iarba. N-o fi fost bine coapta…
 

Cu gandul peste hotare

27 iunie 2008
E o dimineata superba. Da’ nu in felu’ in care probabil vi-l imaginati voi. E o ceata deasa care mie imi aduce aminte de o anume zi de iarna din Romania. N-o sa va scriu despre melancolii, pentru ca inca nu m-au apucat. De fapt, nici nu vreau sa va scriu foarte multe azi, vreau sa onorez o promisiune.
 
Va povesteam saptamana trecuta despre ce parcuri betoane au astia pe aici, da’ cum nu se compara cum ce-am vazut in Londra. Si-atunci, pe langa avalansa de ochi lacrimati pe care i-am starnit de doru’ chimpunkitelor si chimpukitilor (chimpmunk despre care am aflat ca in romana se traduce "veveritza cu falci"), am primit si o tema de casa.
 
M-a rugat Simona sa fac publicitate parcului mult laudat din Londra, unde veveritze americane ucigase mananca din palma trecatorilor (sau palma trecatorilor, daca n-au nimic comestibil de oferit). Parcul se numeste "St. James Park" si inconjoara ca o manusa (nu ma puteam abtine sa nu spun ceva penibil) Palatul Buckingham . Stiti voi, palatu’ ala de unde regina face cu mana trecatorilor pe la ferestre, confirmand ca are o minte de 5 ani, multumita atator generatii de imperechere intre veri si verisoare . Nu veri cu veri si verisoare cu verisoare. Nu inca…
 
Si acum ca am spus ca nu trebuia spus, va ofer si niste poze facute prin Londra.
 
Poza 1. Pe strada asta am stat, si pe chestia aia albastra din coltz scrie numele hotelului unde am stat…
 
 
Poza 2. Si raurile lor put la fel de urat.
 
 
Poza 3. Astia mai au castele, pe-ale noastre le-au daramat tzaranii sa-si faCA CAse.
 
 
Poza 4. Cel mai ciuda mi-e ca ei au voie sa calce iarba si sa si bea in spatii publice . Unii din spatele meu erau la picnic…
 
 
Poza 5. Poza din Parcul St James. Asha-i ca ai lor copaci sunt mai falnici?
 
 
Poza 6. Veveritz american ucigash – poza din profil
 
 
Poza 7. Veveritz la fel de ucigash, da’ mai periculos, pen’ ca poza e si mai de aproape - poza din fatza
 
 
Poza 8. Iepure carnivor, incercand sa devoreze singur un meniu de 8 persoane de la KFC (is iepure de la tzara, de unde sa stiu eu cum arata un meniu de 8 persoane…sau un KFC). A doua zi am ragait pene si la prima raza a diminetii am cantat CU CU rigu (rigu nu stiu cine-i)
 
 
Poza 9. Aleea principala din Kensington Gardens (adica "Gradinile lu’ Pacala"), care se afla fix peste drum de hotelu’ meu.
 
 
Poza 10. Desi tiganii romani au ajuns si-n Londra (le-am vazut jegu’ cu proprii ochi, si le-am auzit injuraturile cu propriile parabolice), lebedele londonezilor n-au avut aceeasi soarta ca a celor din Viena. Cand le-am vazut mi-am adus aminte de KFC…
 
 
Poza 11. O dovada clara ca o fotografie face cat o mie de cuvinte, da’ nu se compara cu a fi acolo facand poza si admirand privelistiu’.
 
 
Poza 12. Intersectie nesemaforizata
 
 
Poza 13. Daca va merg dioptriile si vedeti monumentu’ din fatza, sa stiti ca a fost ridicat in memoria Printesei Diana (n-am facut dinadins sa fie poza cu numaru’ 13, da’ asha-i ca se potriveste?).
 
 
 
Si mai gata, ca o sa va doara mainile de la "scrollat" (asta-i cuvant a-la Pruteanu, fie-i tzarana ushoara). Este ca-i mandra si frumoasa Anglia?  
 
PS: La fel ca data trecuta, o sa incerc sa fac o arhiva cu mai multe poze si s-o pun
undeva.  Asha ca daca vi s-a facut pofta, trimiteti-mi un mail la "praetorian21uk@yahoo.com", cu cererea si oferta financiara si vedem daca meritati.

Da’ ma lasati?!

27 iunie 2008

Astazi va servesc cu resturi. Zic resturi in primu’ rand pentru ca ieri weblogu’ n-a mers cand am incercat sa postez (vedeti la sfarsit gandurile de bine) si in al doilea rand, pentru ca in starea de oboseala si confuzie, am reusit sa scot din mine doar farame de ganduri, pe care am si avut nerusinarea sa le pun in "foaie". Daca o sa ma urati, asta e. Da’ macar indigestie sa nu faceti, de la ineptii si greseli gramaticale . Incerc sa mai postez ceva mai tarziu, da’ ramane la stadiu de promisiune incalcata, pentru moment.

"Copii, mari si minore scuze pentru absenta de ieri. N-a fost planificata. Insa de cand a inceput saptamana (adica tot de ieri, a dracu’ coincidenta) am avut timp liber cat sa-mi fac vreo cafea, vreun ceai, sa evacuez lichidele filtrate (pentru ca slava Domnului, rinichii inca functioneaza) si sa-mi leg sireturile, daca a fost cazu’.
 
In rest, nici sa ma uit pe geam n-am avut cand. Da’ o fac acum, dupa fiecare 3-4 cuvinte mai arunc cate o privire sireata, ca parca mi-a fost dor. Mai am fix 9 minute si ma car acasa, asha ca am timp pentru o aberatie scurta care mi-a lovit tzeasta intr-un moment de relaxare:
 
Exista o expresie ratacita printre noi romanii, care spune ca "Nici o meserie nu-i rusinoasa.". In concluzie, omu’ n-ar trebui sa se considere prea bun sa presteze orice (sau nici o, ca nici nu mai stiu) meserie.

Fiind romani artzagosi, multi dintre noi facem spume cand vedem cate un ofensat care spune ca el nu se poate ………………………………………

Intre puncte puncte am plecat de la birou si-am ajuns acasa. Cand am intrat pe usa mi-am dat seama ca nu mai tin minte ce-am vrut sa spun, asha ca urma sa termin cu "……………imi pare rau, mi-am pierdut ideea intre puncte. Povestim maine!".Da’ cand am deschis laptopu’ mi-am amintit, asha ca iata:

ca el nu se poate cobora atat de mult in ochii demnitatii sale, incat sa presteze asha ceva. Astazi am realizat insa ca exista o alta modalitate de-a privi lucrurile, pentru ca si pe mine m-a penetrat acelasi gand. Ati putea sa spuneti ca-mi caut scuze, da’ azi era sa mi se ofere posibilitatea de-a face munca acelor colegi de care eu raspund in calitate de junior…manager junior. Asta din lipsa de personal si activitate prea infloritoare. Pana la urma am reusit sa-mi utilizez calitatile de mucea-manager si-am organizat lucrurile "alea de jos" care trebuiau facute in asha fel incat am scapat cu basmaua curata.

Am realizat ca nu de fudul ce eram n-am vrut sa prestez activitatea respectiva, ci pentru ca ei sunt chiar buni la ceea ce fac. Eu m-am cam dezobisnuit si in concluzie, clientii nostri n-ar fi avut parte de cea mai buna tratare, daca i-as fi ajutat eu.
 
Sa va dau un exemplu concret: unii doctori au ajuns manageri de spitale, renuntand la meseria de medic care i-a consacrat. Dupa 2 ani de inactivitate, ati prefera sa fiti operat de un medic care-si presteaza activitatea zi de zi, sau unul care manuieste acum mai bine pixul decat bisturiul?

Daca n-ati priceput ce-ati citit, inseamna ca sunteti surzi.

Si inca o aberatiune mica inainte de incheiere . A zis cineva odata (si daca n-a zis, zic eu) ca "Omul are un serviciu atata timp cat presteaza un serviciu.". Eu am inotat impotriva curentului starnit de vorba asta mai bine de un an, fara sa obosesc. Adica am fost platit doar ca sa ma prezint. Si nici macar prezentatul nu era la timp. De ce dracu’ a trebuit sa vina si ziua cand trebuie sa muncesc pentru painea pe care o primesc? E ne-natural, de neinteles, neromanesc.

PS1: Mi-am spart rutina sa va scriu postarea asta. Sper ca apreciati si-mi multumiti, ca de nu, mai scriu si maine. 
 
PS2: Incheiere intr-o nota optimista: ‘mnezeii ma-tii weblog! STRIKE TWO! (daca nu stii ce inseamna, citeste regulile de la Baseball)"

Conflicte ascunse

20 iunie 2008
De cateva zile vremea e tare urata in Ottawa. N-am vazut deloc soarele saptamana asta. De rasarit ce sa mai zic?! Da’ in dimineata asta cerul era destul de senin, asha ca erau sanse sa vad si eu o raza ratacita, motiv pentru care am hotarat sa nu scriu postarea pana nu iese soarele.
 
Sa nu-l credeti pe Iepure, ca minte de ingheata apele, care s-au cam adunat de la atata ploaie. Da, a fost innorat. Da, a fost frig. Inca mai e. Da’ nu am scris pana la ora asta pentru c-am avut treaba.
 
Ieri a fost cu adevarat Ziua Porcushorului pentru mine. A picat tot weblogu’, intermitent. Si pentru ca a fost intermitent, am "apucat sa incerc"(exprimare de idiot) sa-mi public postarea de vreo…stiu eu, 10-15 ori. In concluzie, cand si-a revenit cat de cat, am avut de sters "ciorne", una cate una, injurand in timpu’ asta fortele naturii, care probabil s-au impiedicat de cablurile astora de la Weblog si le-a daramat serverele. Sau o fi fost primavara distrasa de postarea mea si o fi varsat cafeaua porcushorului peste tastatura adminului (asta-i din categoria: "crocodilii zboara in stol prin iarba instelata").
 
Despre problema Weblogului ash avea multe de spus. Da’ i-am promis mamei ca incerc sa ma abtin de la asemenea expresii. O sa ma rezum la a spune: "Ati fost la un pas de a scapa de mine. Nu va dati batuti, mai insistati, ca poate ma satur si ma mut in alt barlog. Mie-mi place aici la voi, da’ parca simt ca mi-a expirat bonu’ de buna-primire."
 
Ieri v-am tinut pe Animal Planet. Si cum aberam eu acolo, gandindu-ma ce tare o sa va amuzati privind cum ia bataie iepurele de la doua animale perverse, mi-am adus aminte de o povestioara scurta din Anglia. A contribuit si "dush" la momentu’ subit de rememorare, ca ma tot "bate la cap" sa-i aduc un chipmunk cand vin in Romania. Dushule, cre’ ca astea-s animale protejate de lege. Si-ti dai seama ca mi-ar fi cam greu sa-l ascund pe undeva si sa-l aduc ilegal in tzara. Adica, sa zicem ca l-as baga in pantaloni la caldurica; sa zicem ca o sa creada vamesii ca-s dotat ca un chipmunk. Da’ si dotat si asha de jucaush, nush daca exista.
 
Auzi? Da’ tu nu voiai o veveritza? Ca eu parca asha tin minte.
 
Revenind la "despre Anglia din veveritzele"…ba nu, invers: "despre veveritzele din Anglia". Prin primavara lui 2007 am fost in Londra pentru o saptamana. Cel mai mult mi-a placut…tot. Au astia niste parcuri de-ti vine sa te impreunezi cu natura si sa n-o mai lasi in pace. Sunt dragutze si astea din Ottawa, da’ parcuri mai frumoase ca-n Londra inca n-am apucat sa vad. Si desi toate creaturile erau obisnuite cu prezenta omului, veveritzele erau cele mai. Itzi mancau din mana, cantau, spuneau poezii, cersheau, te injurau. Stai, stai ca astia erau tiganii romani. Veveritzele doar itzi mancau din mana.
 
Impresionat de ceea ce vazuzem, am povestit cu un coleg de acolo si i-am laudat veveritzele (deci, fara prostii, da?). Si cand colo, asta in loc sa se umfle in pene ca are niste veveritze asha misto, pune o privire de exterminator si spune: "Bah, veveritzele astea cafenii pe care le lauzi tu is niste criminale. Sunt veveritze americane. Aveam si noi veveritzele noastre brune. Da’ scarbele astea mexicane au adus cu ele un virus care le-au ras p-ale noastre de tot. Nu le-au ras de par ca-n reclama la Gillette; le-au ras de tot". Pe moment am zis ca: "Uite inca un caz de violenta a albilor impotriva populatiei de culoare.".
 
Initial am inclinat sa cred ca ce se intamplase a fost doar un accident nevinovat. Da’ cand am venit in Canada am realizat cat de fina e conspiratia. Pentru ca aici veveritzele cafenii si cele brune traiesc intr-o comuniune aparent perfecta. N-am vazut veveritza cafenie facand sex nebun cu una bruna, sau mancand din aceeasi aluna. Da’ in rest, totu’ pare sa fie perfect. Nu se bat, nu se scuipa, nu-si arata degetu’ mijlociu (oare veveritzele au deget mijlociu?).
 
In lumina noilor dovezi sunt convins ca America a atacat si exterminat intentionat populatia de veveritze de culoare din Anglia. Asha ca nu-mi ramane decat sa va instig la acte de violenta barbara impotriva veveritzelor cafenii americane. Ganditi-va ca maine veveritzele noastre ar putea fi urmatoarele victime. La lupta tovarasi!
PS: Nici eu n-am inteles nimic din articolu’ asta. Eu zic sa ma exterminati si pe mine. Ce mai conteaza un iepure in plus sau in minus, printre atatea veveritze?! 

Ziua porcushorului de pamant

19 iunie 2008
…in engleza " Groundhog day ". Nu stiu daca "porcushoru’ de pamant" e tocmai cea mai potrivita traducere, pentru ca nu-s biolog. Sunt doar parte a biosferei, eu si blana mea de culoare (adica nu alba, despre care am hotarat si cu alta ocazie ca nu e culoare). Insa de dragu’ unei conversatii lipsite de polemici, hai sa-i spunem "porcushor de pamant" si gata. Mai mult, din motive de prescurtare si pentru ca eu si porcusorul suntem rude indepartate si ne tragem din T-Rex, o sa-i spun simplu si afectuos porcushoru’. Va zic numa’ asha, ca sa stiti despre cine va spun (este ca-s inteligent si cu limba de aur?).
 
Ziua porcusorului e aparent o sarbatoare pe continentul american, adica SUA, Canada si Alaska (despre care nimeni nu stie inca a cui e). Ea (ziua asta) se serbeaza pe 2 Februarie. Legenda spune ca pe data de 2 Februarie porcushoru’, cu ochii injectati de la atata somn, hibernare si iarba, scoate capu’ din barlog.
 
Daca afara e soare si-si vede umbra, asta se irita la retina(ca nu s-au inventat ochelari de soare cu protectie UV pentru porcushori). Le spune fraierilor de oameni ca iarna va mai dura 6 saptamani si se duce sa mai doarma o tzara, in speranta ca cearcanii vor disparea in 6 saptamani de somn, mai ceva decat folosind crema antirid de la Loreal cu coenzima Q10 (ce ma? si eu ma uit la reclame gay, ca vreau sa fiu frumos si la bantranete). In momentu’ asta primavara, ofticata pe porcushor (da’ incapabila sa se impotriveasca sortzii), face stanga imprejur si se plimba aiurea peste mari si tzari, asteptand sa treaca cele 6 saptamani, moment in care poate intra legal pe continent.

Daca afara nu e soare, porcushoru’ zambete satisfacut, scoate masa de picnic si invita primavara la o cafea. Primavara isi vizeaza pasaportu’, despacheteaza, se aseaza la masa pocushorului si cere o cafea mare, neagra (adica, pardon, afro-americana) fara lapte si cu 2 cuburi de zahar.Cel putin asha zice legenda, eu nu inventez nimic, doar va povestesc ce-am auzit…

Ziua porcushorului e si numele unui film din 1993, cu Bill Murray , in care actorul principal este blocat in timp fix de ziua porcusorului si incearca disperat sa repare nush ce teribila greseala pe care a comis-o. Am vazut filmu’ asta cand eram mai iepurash dragalash, asha ca nu mai tin minte chiar toate detaliile.

Cateva zile mai tarziu de povestea cu GPS-u’, dupa ce-am plecat de la servici, m-am hotarat sa ma opresc intr-un loc special. E vorba de un parc, in drum spre casa, care se numeste Andrew Haydon. E unul dintre parcurile din oras care se afla pe malul raului Ottawa si e prevazut, pe langa peisaje superbe si spatii verzi amenajate si intretinute impecabil, cu un debarcader. I-as spune mini-port, sau mini-golf, da’
nush daca-i corect.

 
In parc isi desfasoara activitatea un club de navigatie si e locul de unde oamenii cu bani isi lanseaza la apa diverse ambarcatiuni . Cand zic ambarcatiuni, nu ma refer la barci cu vasle si hidrobiciclete. Sunt ambarcatiuni cu vele, de marime medie, barci cu motor, mai mult sau mai putin puternice. Merita vazut, mai mult nu pot sa spun despre partea asta a parcului.
 
Ei bine, m-am oprit aici, parcul unde zeci de catarge tintesc falnice spre cer.(aci am citat din cineva, da’ n-as putea sa va spun din cine, ca nu vreau sa fac pe nimeni de ras). In parcu’ asta sunt o gramada de vietati, una mai salbatica decat alta: veveritze, cipmunks(puteti sa ma bateti, ca nu stiu sa traduc in romana cuvantu’asta), ratze salbatice, pescarushi (sute, mii de pescarusi), gaste(evident, tot salbatice) si, ca tot veni vorba, porcushori.
 
Intr-un final o sa trec si la subiect, subiectul fiind: "Mamaaaaa, cipmunku’ si cu pocushoru’ au vrut sa ma bata!". Exact, vreau sa denuntz un atac asupra Iepurasului. Fara sa mai ia in considerare ca suntem rude, fara sa se gandeasca la faptu’ ca eu sunt proaspat venit in tzara lor si ash avea nevoie de intelegere si nu violenta, cele 2 mamifere nenorocite au sarit sa ma bata. Mai mult, va voi prezenta dovezi incontestabile, dovezi care au fost deja predate politiei. Porcushorului i s-a emis mandat de arestare pe 30 de zile pentru acuzatia de "tentativa de vatamare corporala grava", iar in functie de numarul de zile de spitalizare ale iepurasului, se va
dispune incadrarea cazului. Cipmunku’ este acuzat de complicitate si asistarea porcushorului in comiterea crimei. Urmariti va rog, dragi jurati, dovezile video ale agresiunii:

- Cipmunku’ distrage atentia si Porcusoru’ pregateste atacu’ (vocea e numai si numai a Iepurelui. Ah da, ar mai fi vocea vantului, da’ nu se pune, ca-i actor secundar)

- Porcushoru’ ataca. (asta n-am putut sa-l uploadez. Presimt o teorie conspirationista in desfasurare)

- Interogate de politie, gastele spun ca n-au vazut nimic… (gasca tot gasca ramane).

 
- Debarcaderu’ (sa-mi vedeti catargele. In continuare gasca n-are nimic de declarat, da’ dupa cum se vede, se simte cu musca pe caciula…din pene.)
O sa vorbesc cu-n prieten si incerc sa pun pozele si filmele intr-o locatie pe undeva. Cine are pofte de Canada sa-mi dea un mail la adresa bine necunoscuta = praetorian21uk@yahoo.com si daca ati fost cuminti si v-a vizitat Mos Craciun anu’ asta, va trimit si eu linku’ cu locatia pozelor. Cei care ma stiti mai de aproape, va descurcati sa dati de mine.
PS1: Prima data cand am vazut ca vine porcushoru’ la mine, am crezut sincer ca vrea sa ma muste. Nici macar nu stiam ce e, am crezut ca-i castor . Pe urma am vazut ca mananca iarba, si-am prin curaj stiind ca-i cel mult omnivor, nu vreun carnivor inrait, cu pofta de carnitza de epure.

PS2: Si doar am zis ca azi nu va chinui cu prea mult scris si va dau mai multa actiune. Da’ uite ca tot m-am intins la povesti…

PS3: Postarea de asta trebuia sa tina companie si celor mai matinali cafengii, da’ a avut grija weblogu’ sa pice, numa’ ca sa-mi incurce mie velele.

Zvac

18 iunie 2008
Ca s-o citez pe-o prietena de-a mea: "Azi sunt lipsit de zvac."

Zvacu’ e treaba aia care te face sa te trezesti de dimineata zambind. Zvacu’ e sentimentu’ de energie pe care il simti dupa ce bei o cafea atat de tare, ca trebuie mestecata. Zvacu’ e euforia pe care o simti cand o persoana care itzi place te avanseaza cu avansuri , te periaza cu pleoapele care urca si coboara jucaush, te gadila in ureche cu un ras jucaush, te minuneaza cu un zambet pentru care simti ca ai putea sa zbori pana la cer, fara aripi. Pentru cei care nu au o asemenea persoana in preajma vietii lor, exista Red Bull.

Ei bine, neinspirat fiind sa-mi cumpar Reb Bull si prea lenes sa-mi prepar o cafea, ma gasesc in posesia unui zvac subnutrit.

 
………………………………………….

Insa daca ash fi exagerat de sincer si la curent cu declaratiile, ash putea adauga faptu’ ca intre momentu’ in care am inceput sa scriu articolu’ si cel de fatza, am fost zvacuit un pic. Asha ca zvacu’ e din nou’ la putere.

Da’ asha-i ca v-ati saturat sa vorbim despre zvacu’ meu?

Zilele trecute eram amenintat cu moartea. Partea buna e ca amenintarea venea din partea unui prieten, care mi-a zis ca ash face bine sa termin o poveste lasata [evident neterminata], daca nu vreau sa planga fanele despre [sau dupa] mine. M-am codit si-am sapat un pic, pentru ca uitasem despre care postare era vorba. Ba mai rau, uitasem si cum anume continua povestea.

Numa’ asha ca sa stiti, unu’ dintre motivele pentru care mi-am facut blog e ca sunt uituc. Asha o sa tin minte si la 120 de ani ce-am facut cand eram Iepure tanar si…tanar, ca viril am fost cand nu trebuia, adeca cand nu faceam sex.

In cele din urma am gasit si articolu’ si continuarea. E vorba despre "A fi sau…lasa", si urma sa va explic ce am patit de m-a scos din toate legumele de pe Pamant, inclusiv pepeni.


Ashadar, continuam…

Iesisem la vanatoare de apartamente. Si asta pentru ca eram suparat pe locu’ in care stateam atunci. Nu eram suparat ca nu au cutii postale care arata a cutii postale, ci pentru ca plateam o carutza de bani pentru un barlog mult prea mare pentru necesitatile mele. Era un apartament cu 2 camere. P’aci un apartament cu 2 camere e de fapt un apartament cu 2 dormitoare, ceea ce inseamna ca e prevazut si cu o camera de zi. Denumirea asta de "apartament cu 2 camere"(care de fapt inseamna 2 dormitoare+camera de zi) a prins si in Romanika noastra. Doar ca la noi ii zice "cu 2 camere"(ceea ce-i incorect, ele fiind vreo 3), pe cand in engleza ii spune "cu 2 dormitoare", lasand loc si pentru camera de zi.

Ei bine, plateam pentru apartamentu’ asta o suma colosala, egala cu mai bine de jumatate din salariul meu. In plus, apartamentu’ asta era asha de mare incat in primele 2 nopti am dormit pe canapeaua din camera de zi, desi aveam 2 dormitoare complet utilate cu paturi care te fac sa te gandesti mereu la filme pentru adulti.

In prima zi de vanatoare aveam de vizitat 3 locatii. M-am inarmat cu masina, telefonu’ si modulu’ GPS(care de fapt e tot telefonu’, pentru ca am un telefon shmecher nevoie mare). Plec de acasa cu oarece intarziere, da’ stapan pe situatie, ca doar cu GPS-u’ numa’ prostii de pierd. Ei bine, nu. Nu doar prostii. Si epurii. Pot da vina pe el, ca-mi dadea comenzi eronate, sau intarziate, sau deloc. Da’ adevaru’ e ca eu nu prea pricepeam ce vrea el sa spuna, distantele nu erau tocmai corecte. Si uite asha, am ajuns sa ma invart ca titirezu’ pe strazi numa’ de GPS-u’ meu stiute.

Si eram atat de nervos si crizat, inca injuram bucata asta de telefon care-mi servea informatii inutile, si-am jurat ca-l arunc pe geam. Moment in care modulu’ meu GPS face: "Peste 150 de metri vireaza la….".

Ghiciti ce s-a intamplat. Hai, va provoc eu. Inainte sa cititi mai departe, incercati sa ghiciti. De data asta nu va las cu suspesia suspendata [unde altundeva decat in aer], da’ daca tineti la incercarea mea de a crea suspans in povestea asta, incercati sa dibuitzi ce s-a petrecut.

Deci, sa va zic drept, am ramas fara curent. Ca orice persoana care a ramas fara un simt vital[orientarea], am inceput evident sa ma panichez. Eram ratacit pe strazi intortocheata si aglomerate, fara nici cea mai vaga idee unde ma aflu exact, fara sa stiu unde e casa siiiii [pai doar nu credeati ca ma panichez asha ushor]…nu mai aveam benzina. Masina nu incepuse sa urle, da’ aveam suficient de putina benzina incat sa nu-mi permit sa fiu ratacit la dracu’ in praznic fara harta. Sau cum ar spune americanii: "up the creeck, without a paddle". Si mai mult, eram si in intarziere la intalnirea pentru vizitarea primului apartament.

Din panica in panica, am realizat ca daca reusesc sa gasesc o benzinarie , o sa pot cumpara si incarcator de masina. Printre picaturi de transpiratie, injuraturi si "Doamne ajuta" am fost lovit de soarta si-am gasit o benzinarie. Am facut plinu’ plinului, sa-mi ajunga si il intreb pe unul dintre vanzatori daca are incarcator de masina. Evident ca nu avea, da’ imi spune ca este un magazin de electronice in directia aia, in timp ce arata cu degetu’ undeva in sus. Pentru ca n-aveam timp sa ma gandesc la ce dracu’ fumase ala de ma trimite pe Luna pentru un incarcator de masina, ii cer rapid de o harta. Harta din aia de hartie, standard.

voi stiti sa cititi o harta? Ca eu nu stiu. Da’ nu mi-am dat seama de asta decat dupa ce am cheltuit 5 dolari pe ea. Nici de hartie igienica nu era buna. Norocu’ meu ca nu ma trecea nici o nevoie. Asta mi-ar mai fi lipsit in momentu’ ala. Gasesc cu chiu cu vai un magazin de electronice [da' nu pe luna] si imi cumpar incarcator de masina. Pornesc repede GPS-u’ si-l aud dandu-mi directii printre piuituri de "Baterie descarcata".

Am ajuns in cele din urma la intalnire….tarziu, foarte tarziu. Omu’ a fost dragutz, mi-a zis ca si el a ajuns de putin timp, pentru ca a fost prin in traficu’ de pe autostrada. Era un moshulica italian, scund si simpatic. Mi-a aratat apartamentu’. Din pacate a fost o risipa de timp pentru amandoi, pentru ca aveam nevoie de o operatie de scurtare de picioare ca sa incap acolo. Pentru ca nu cred ca putea ridica tavanu’ ala mai sus. Sau puteam sa merg intr-o pozitie permanenta de "ferea"[de la verbul "a te feri"]. Nu m-a incantat ideea, asha ca ne-am salutat reciproc, cu respectul cuvenit unui cetatean care se trage din aceeasi putza ca si noi.

Celelalte 2 chirii au fost ushor de uitat, nimic interesant, asha ca nu va mai povestesc. Ma simteam insa dator sa domolesc suspansul creat la sfarsitul postarii precendete. Sunt convins ca n-ati putut dormi noptile in asteptarea continuarii.


Va mai urma…ceva, da’ despre altceva.
 

 
PS: N-am avut nici rabdare nici timp sa mai editez textu’, asha ca daca o sa gasiti greseli ortografice, ortoepice si de punctuatie, spuneti-mi si va trimit cate o bomboana pentru fiecare[greseala].    

Looney Tooney

13 iunie 2008
Antet : Imi cer scuze pentru spatiere . E vineri 13 si vad ca editoru’ asta nu se dezice.
 
Nu stiu ce sa ma mai fac cu voi. Astazi am mustrari de constiinta, pentru ca fara
voia mea, am provocat dureri de cap. Scuze Simo!!!
 
Am scris zilele trecute AICI cum m-am ratacit cu autobuzul prin tzara elanilor. Si
era acolo un paragraf intortocheat rau care prezenta cu lux de amanunte momentu’ de pierzanie. Si Simo, la fel ca multi altii(dupa cum speculez eu), s-a incapatzant sa
desluseaza ruta dezrobirii mele din "labirintu’ celor 2 statii x 2 nivele. Eu inteleg ca ma iubiti si nu va place sa ma stiti singur si infrigurat, ratacit prin cele strainatatzuri. Da’ ma copii, uitati ca iepurasu’ e un animalutz simpatic si dragalash? Oare voi nu stiti ca animalutzele simpatice primesc mereu atentie si nu-s lasate de izbeliste?   
 
Si pentru ca vad ca ati cam inceput sa ma luati in serios, e timpu’ pentru o
povestioara locala, care pe mine m-a cam amuzat destul de foarte tare.
 
Nu stiu cat de multe cunoasteti voi despre banii canadieni, da’ din cate tin eu
minte, prin Romanica noastra draga umbla vorba ca monetaru’ astora e cam pastelat. E pastelat ciudat, in culori care totusi noua nu ne starnesc reactii vehemente. Asta pentru ca noi suntem posesori de bani de plastic. Si ciob de oala sparta nu rade, ca nu-i frumos. [Observati ca am zis "astora" si "Romanica noastra". Insist doar asha, sa fiu sigur ca n-ati uitat ca si eu sunt roman.]
 
Se pare insa ca americanii au avut mereu un subiect de amuzament cand a venit vorba de moneda canadiana. La inceput au ras de valoarea ei, asha cum rade o femeie de putza minuscula a unui barbat care se vrea macho. Adica au ras cu pofta si necaz.
 
Apoi au inceput sa faca misto de culoarea BANCnotelor (de data asta cuvantul BANC nu mai e o simpla coincidenta). Se pare ca designerul acestor BANCnote a fost un homosexual francez discromat. Doar asha se explica de ce BANCnotele sunt atat de pastelate si duc cu gandul la culorile curcubeului. Pentru cei care nu stiu asta deja, curcubeul este simbolul international al homosexualilor. In primu’ rand pentru ca in constructia cuvantului se gaseste, printr-o coincidenta fericita, cuvantul "CUR". In al doilea rand, pentru ca un curcubeu contine cele mai tipatoare si…gay culori intalnite in univers.
 
Enervati ca pe langa faptu’ ca-s curva americanilor, acum mai sunt si subiect de
misto, canadienii s-au gandit sa schimbe ceva in legatura cu banii lor. Schimbarea a
inceput cu bancnota de 1 dolar. S-au tot sucit ei, gandindu-se cum ar trebui sa arate
bancnota asta, sa nu mai starneasca hilizeli. Evident ca au apelat tot la designerul
lor francez. Cand a venit asta inapoi cu modelele, au inlemnit. Designeru’ inlocuise stema Canadei cu un curcubeu, si in loc de fatza reginei era un homosexual cu sfarcuri proeminente. Ba mai mult, inspirandu-se dupa celebrul slogan "In God we Trust " de pe bancnotele americane si satul sa-si mai ascunda orientarea sexuala, a mazglalit pe bancnota noua: "In Gay we Trust".
 
Astia innebuniti, au incropit repede un consiliu si s-au tot sfatuit, incercand sa gaseasca o cale de scapare din parada curcubeului, evident fara sa insulte sentimentele fratzuzului.Dupa multe discutii si scremete neuronale (insotite de gemetele de rigoare) a venit ideea geniala: "bancnota noastra de un dolar va fi o moneda". Si pentru ca tot erau pe val, au zis ca si bancnota de 2 dolari va fi tot moneda.
 
S-au felicitat reciproc pentru inspiratia de moment, au cinstit un pahar de bere in
cinstea evenimentului si asta a fost tot.
 
Ei bine, partea amuzanta acum urmeaza. Cuprinsi de euforia celor 10 secunde de
inteligenta, au uitat ca monedele astea trebuie sa aiba si-un nume[cate un nume
pentru fiecare, evident. Vai, ce patrate is parantezele astea]. Asha ca dimineata,
cand s-au trezit din betie si-au realizat neajunsul, au pus mana repede pe telefon,
au apasat redial si au cerut 2 nume demne. Din pacate pentru ei, readialu’ a sunat la
Warner Brothers (aia raspunzatori pentru desenele animate care mi-au inveselit
copilaria). Adica presupun ca acolo au sunat, pentru ca moneda de un dolar se numeste "Looney" si cea de 2 dolari se numeste "Tooney" [pe bune].
 
Si au trait fericiti pana la adanci batraneti (americanii au trait fericiti, ca au in
continuare subiect de ras. Canadienilor le cam plesneste in continuare vena aia
groasa de ciuda.). Astept cu nerabdare si zambet diabolic sa denumeasca si bancnota de 5 dolari…
PS1: Zilele trecute eram la magazin, si vanzatoarea o intreaba pe o tipa care astepta
restu’: "Vreti sa va dau restu’ in Looney sau in Tooney?". Cum dracu’ sa nu razi cand
auzi asha ceva?!
 
PS2: Deci sper ca ne-am potolit cu luatu’ Iepurasului in serios, da? Nu de alta, da’
nu mai am constiinta de mustrat si nu stiu de un’ sa cumpar. Mai ales ca s-ar putea
sa primesc rest in Looney sau in Tooney.  

Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X